Cronicarul și hagiograful
L-am întâlnit pe Părintele Arhidiacon Ioan Ivan, ca toţi cei din generaţia mea, la vârsta deplinei sale maturităţi. Avea pe atunci 46 de ani şi era Părintele director al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, în care tocmai fusesem admis ca elev, în anul 1961. Se distingea între ceilalţi profesori prin vocea sa gravă de bas şi printr-o autoritate paternală foarte necesară transformării unor adolescenţi - adunaţi de satele Moldovei - în „domni elevi seminarişti”. Timp de cinci ani, cât am urmat cursurile seminarului, - cu viaţă riguroasă de internat, cu meditaţii la lumina lămpilor cu petrol, cu rugăciunile zilnice de dimineață și de seară în capela seminarului și cu privegherile de sâmbătă și din ajunul sărbătorilor, cu (p. 203) Sfânta Liturghie în biserica mare din Lavra Neamţului - Părintele Ioan Ivan a rămas profesorul cel mai implicat în formarea noastră duhovnicească şi cetăţenească.
Ne însoţea la biserică, cânta cu noi la strană, la Sfânta Liturghie slujea ca diacon, mergea împreună cu noi la diverse activităţi patriotice, de regulă plantarea de pomi; iar primăvara şi toamna ne ducea deseori să cântăm la Sfânta Liturghie la mănăstirile nemţene dimprejurul Lavrei Neamţului.
La cursuri ne-a predat disciplinele biblice şi cântarea bisericească. Nu existau note rele şi nici corigenţe la Părintele Ioan Ivan. Te ruşinai parcă de bunătatea Părintelui şi n-ai fi îndrăznit să-l mâhneşti, nepregătindu-ţi lecţiile.
Ca profesor avea un har didactic special şi un tact pedagogic fără egal între cadrele didactice ale Seminarului vremii mele. Aveam să aflu mai târziu că Părintele Ivan avea o pregătire şi o experienţă pedagogică incomparabilă. Urmase, după Facultatea de Teologie din Bucureşti, cursurile unui Seminar pedagogic, iar din 1943 până în 1948 activase ca profesor la Seminarul Teologic din Roman.
Prins de marea furtună a schimbărilor aduse de comunismul ateist în întreaga viaţă a societăţii şi a Bisericii noastre - desfiinţându-se şi Seminarul Teologic din Roman, ca multe altele din ţară - Părintele Ioan Ivan şi-a urmat vocaţia de profesor, predând la Şcoala de Cântăreţi bisericeşti din Iaşi şi după desfiinţarea acesteia, în anul 1950, a fost nevoit să se mute la Şcoala de Cântăreţi bisericeşti din Suceava, desfiinţată şi ea în anul 1952. (p. 204)
A fost însă rânduiala lui Dumnezeu ca acest teolog - cu har pedagogic şi deplin devotat Bisericii - să fie adus de Mitropolitul Sebastian Rusan ca profesor şi director al Seminarului de la Mănăstirea Neamţ. L-a aşezat în casa cu meri de lângă podul peste Magherniţa, pe care - acum după mai mult de o jumătate de veac - spune că nu o va părăsi decât atunci când va rândui Dumnezeu să meargă să se odihnească de ostenelile sale, alături de prezvitera Rodica, la umbra crucii din cimitirul de la „Bogoslov”, printre monahii nemţeni între care trăieşte acum ca un adevărat monah.
A fost profesor la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ până la pensionare, în 1975. Intre 1952 - 1962 şi 1970 - 1975 a îndeplinit şi sarcina de director. A lucrat cu multă hărnicie şi dăruire talantul învăţătoresc pe care i l-a încredinţat Dumnezeu, semănând cuvântul Evangheliei, al dragostei de Dumnezeu şi de neamul românesc în sufletele atâtor generaţii de preoţi chemaţi să fie împreună-lucrători în via Domnului.
In inimile foştilor săi elevi a rămas ca profesorul de vocaţie, consacrat exclusiv şcolii teologice şi scrisului despre lavră şi ţinutul sfinţit al Neamţului.
Scrisul Părintelui Ioan Ivan poartă pecetea „cronicarului sfătos”, care cunoaşte ca nimeni altul istoria oamenilor şi mai ales a acelui loc încărcat de sfinţenie filocalică şi de tradiţie culturală bisericească, pe care fericitul întru adormire Patriarh Teoctist l-a numit cu evlavie „Ierusalimul Ortodoxiei româneşti”.
Oriunde te-ai întoarce în Lavra Neamţului te întâmpină istoria ostenelilor sfinţitoare ale generaţiilor de monahi care au vieţuit sub semnul Hodighitriei (p. 205) bizantine - „făcătoarea de minuni” - care tronează în naosul bisericii mari, sub semnul mormântului Sfântului Cuvios Paisie - înnoitorul isihasmului românesc - al moaştelor sfântului necunoscut de la Neamţ şi al cohortei ostaşilor lui Hristos, care odihnesc în gropniţa de sub biserica „Bogoslov”.
Părintele Ivan s-a împătimit de istoria locului, din care şi-a făurit o vocaţie şi o misiune de cercetător al vieţii bisericeşti, legată de Lavra Neamţului, de mănăstirile şi de sfinţii nemţeni, cărora le-a devenit cronicar şi hagiograf.
Ostenelile descifrării numeroaselor urme de sfinţenie şi cultură bisericească nemţeană le-a publicat de-a lungul anilor în revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, începând cu anul 1958. A publicat: Tipografia de la mănăstirea Neamţ, (în MMS, 1958, nr. 3-4, pp. 315-325 şi 1962, nr. 5-6, pp. 418- 430); Manuscrise de muzică psaltică de la Mănăstirea Neamţ (în MMS, 1960, nr. 9-12, pp. 602- 614); Mitropolitul Veniamin Costachi la Mănăstirea Neamţ (în MMS, 1967, nr. 1-2, pp. 80 - 89); Sfântul Antimis. Importanţa unor antimise de la Mănăstirile Neamţu şi Secu (în MMS, 1968, nr. 5-6, pp. 269 - 297); Schitul Tarcău (în MMS, 1969, nr. 5-6, pp. 359 - 366); Biserica fostei Mănăstiri Bisericani (în MMS, 1970, nr. 11-12, pp. 692 - 700); Un ierarh moldovean cu numele Calist, înmormântat la Mănăstirea Neamţ (în MMS, 1972, nr. 1-2, pp. 66 -75); Despre Ioan Cart şi activitatea sa muzicală la Mănăstirea Neamţ (în MMS, 1971, nr. 1-2. pp. 107-115); Noul Testament editat în 1818 la Mănăstirea Neamţ (în MMS, 1971, nr. 3-4, pp. 281 - 285); (p. 206) Legăturile Episcopului Melchisedec cu Mănăstirea Neamţ (în MMS, 1972, nr. 5-6, pp. 403 - 415); Cărţi de ritual de cuprins neo-testamentar tipărite la Mănăstirea Neamţ în secolul al 19-lea (în MMS, 1973, nr. 3-4, pp. 260- 266); Schitul Nechit (în MMS, 1975, nr. 1-2, pp. 123 - 132) şi Patriarhi ortodocşi în Moldova (în MMS, 1975, nr. 9-12, pp. 665 - 698).
După pensionarea din învăţământ, Părintele Ioan Ivan s-a dedicat vocaţiei sale de cercetător al istoriei Lavrei Neamţului, deşi nu i-au lipsit şi alte activităţi. Noul Mitropolit al Moldovei şi Sucevei - viitorul Părinte Patriarh Teoctist - l-a însărcinat cu „corectarea şi supravegherea” tipăriturilor bisericeşti în Tipografia de la Mănăstirea Neamţ, care fusese dotată de curând cu linotip şi cu o maşină nouă de tipărit. Prea Fericitul ţinea foarte mult la Părintele Arhidiacon Ioan Ivan -„cărturarul de la Neamţu” - şi puţine au fost slujbele oficiate de Prea Fericirea Sa în zona Neamţului la care să nu slujească şi Părintele Arhidiacon Ioan Ivan.
In această perioadă a scris Părintele Ivan lucrarea capitală a vieţii sale, voluminoasa monografie Mănăstirea Neamţ, pe care a publicat-o în colaborare cu Părintele Scarlat Porcescu, în 1981. In Cuvântul înainte, fericitul întru adormire Părinte Patriarh Teoctist scrie că „monografia întocmită de PC Arhid. Ioan Ivan şi PC Pr. Scarlat Porcescu oferă cititorului multe şi felurite cunoştinţe în legătură cu aleasa şi constructiva misiune îndeplinită, în vâltoarea şi contextul vremurilor, de către vieţuitorii acestei aşezări călugăreşti, care pentru aceasta a fost numită «vatră de cultură», «focar», «şcoala» la care flacăra îndeletnicirilor cultural-artistice n u s-a stins. (p. 207) Dăm slavă Bunului Dumnezeu că apariţia acestei lucrări află Lavra Neamţului cu importante lucrări’, menite să-i păstreze frumuseţea şi dăinuirea peste vremi, îndeplinindu-şi rolul ei sfânt hărăzit de pururi-pomeniţii ctitori. Ca unul care am sorbit din izvorul înţelepciunii de aici, încă din anii începutului vieţii duhovniceşti, ataşament şi dragoste în slujirea Bisericii şi a ţării, consider un rar privilegiu să prisosesc acum în vegherea păstrării acestui tezaur.
Apreciind cum se cuvine munca desfăşurată de cei doi cunoscuţi autori, ostenitori în ale scrisului nostru bisericesc, binecuvântăm strădania lor şi suntem încredinţaţi că această nouă lucrare va contribui la împrospătarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor în legătură cu această comoară de mare preţ a Ortodoxiei române: Mănăstirea Neamţ.
Continuă să publice în revista Mitropoliei articole despre Patriarhul Nicodim şi Mănăstirea Neamţ (în MMS, 1978, nr. 3-4, pp. 360 - 367); Monahi transilvăneni vieţuitori în mănăstirile din Moldova (în MMS, 1978, nr. 9-12, pp. 726 - 740); Lucrări ale Sfântului Vasile cel Mare în manuscrise şi tipărituri la mănăstirea Neamţ (în MMS, 1979, nr. 1-2, pp. 99 - 113).
In 1986, publică în monografia colectivă Mănăstirea Văratec, capitolele privitoare la Activităţile social-culturale şi cetăţeneşti-patriotice, care au fost desfăşurate în Mănăstirea Văratec: Şcolile de pregătirea generală şi bisericească; Biblioteca şi manuscrisele mănăstirii; Formele organizatorice de asistenţă medicală; In memoria celor căzuţi pentru apărarea (p. 208) patriei; Mănăstirea Văratic, loc de odihnă şi recreere şi Forme de administrare şi conducere mănăstirească.
Talentul de scriitor hagiograf al Părintelui Ioan Ivan ni se descoperă în cele şase medalioanele de sfinţi nemţeni, pe care le-a publicat în masivul volum Sfinţi români şi apărători ai legii strămoşeşti’ coordonat de bunul său prieten, Mitropolitul Nestor Vornicescu al Olteniei, fost stareţ al Mănăstirii Neamţ, între anii 1966 – 1970, şi publicat de Patriarhia Română, în 1987. Medalioanele hagiografice prezintă viaţa şi ostenelile sfinţilor trăitori în secolele XV-XVIII: Cuviosul Rafail de la Agapia, Cuviosul Chiriac de la Bisericani, Sfântul Ioan de la Râşca, Cuviosul Chiriac de la Tazlău, Cuviosul Vasile de la Moldoviţa şi Cuvioasa Mavra de la Durău.
Patru dintre aceşti sfinţi au fost canonizaţi în anul 2008, medalioanele Părintelui Ioan Ivan dovedindu-se a fi fundamentale la întocmirea documentaţiei pentru canonizarea sfinţilor: Cuviosul Rafail de la Agapia, Cuviosul Chiriac de la Bisericani, Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca şi Cuviosul Chiriac de la Tazlău.
Din spusele Părintelui Ivan am aflat că în pragul vârstei nonagenare - la rugămintea unui alt ierarh, fost stareţ la Mănăstirea Neamţ şi profesor la Seminarul Teologic, Prea Sfinţitul Epifanie Norocel al Buzăului şi Vrancei - a ostenit la alcătuirea documentaţiei pentru proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi.
La 7 mai 2005, Părintele nostru profesor Ioan Ivan a împlinit venerabila vârstă de 90 de ani. L-am vizitat (p. 209) cu un grup de preoţi ieşeni la casa cu meri de lângă podul peste Magherniţa. Are chipul unui sfânt nemţean cu barbă de patriarh biblic. Ne-a povestit cu vocea-i gravă şi sfătoasă - şi cu oarecare umor - cum nu s-a lăsat tentat nici de „promovarea” la treapta preoţiei, nici de onoarea de „director duhovnicesc” al Aşezământului de caritate de la Suceava. Am devenit „omul locului” a încheiat Părintele.
Cu adevărat a devenit efigia cărturărească a Lavrei Neamţului, de care şi-a legat numele şi renumele de cronicar şi hagiograf al vieţii bisericeşti nemţene.
Pomeneşte, Doamne, pe părinţii şi învăţătorii noştri întru împărăţia Ta!
Preot Matei Corugă.
Evocare publicată în volumul Părintele Arhidiacon Ioan Ivan, Comoara de sub tâmpla mănăstirii Neamț, editura Trinitas, Iaşi, 2009, pp. 203-210